Ziua de 17 octombrie 2024 va rămâne în istoria APIA ca o dată de referință deoarece, pe lângă experiența spectaculoasă a Forumului Mobilității Sustenabile și Accesibile – ediția globală, asociația noastră a celebrat cu emoție și eleganță 30 de ani de la înființare.
În cadrul Galei Aniversare APIA ne-am bucurat să îi avem alături pe: membrii fondatori, membrii actuali ai organizației noastre, pe frații noștri din celelalte asociații auto din lume, care fac parte, la fel ca APIA, din Organizația Internațională a Constructorilor de Automobile (OICA) companii din România ce activează în domeniul mobilității și invitați speciali, care ne-au fost alături de-a lungul timpului.
Vă invităm să simțiți alături de noi mândria și entuziasmul acestei aniversări și a realizărilor asociației în cei 30 de ani de activitate. Și pentru că o imagine ”cântărește” cât 1000 de cuvinte, puteți urmări în continuare fotografii și înregistrări ale Galei Aniversare APIA!
Gala Aniversară APIA 30 de Ani a reprezentat o sărbătoare a trecutului, prezentului și viitorului mobilității românești, în cadrul căreia am celebrat valorile, viziunea și dedicația celor ce au construit și susținut industria auto.
Cu această ocazie, am recunoscut și premiat pionierii, ambasadorii și investitorii în mobilitate, într-o seară încărcată de emoție, recunoștință și ritmuri muzicale selecte, ce au încununat cu fast aceste trei decenii de progres.
Astfel, am acordat cu entuziasm distincții următoarelor categorii de premianți:
Vă așteptăm alături de noi, ca membru în APIA, pentru continuarea acestui drum al inovației și al sustenabilității în mobilitate! Pentru detalii, contactează-ne aici.